de când eram
copil mai erau uneori duminici ca pielea de broască dar broaştele mi le
imaginam numai din cărţile cu poveşti nu aveau încă teritoriu lângă căsuţa cu
stinghiile ferestrei în cruce
nici corbii sau
ciorile nici moliile nopţii numai gaia mai venea câteodată de fugeau toate
orătăniile la semnalul cocoşului era împărăţia vrăjitorilor buni ca în filmul
cu prinţesa arabela la începutul anilor optzeci şi lumea spunea că semăn cu ea
poate că un domn
întunecat adormise luând cu sine toate visele lui ori poate vreun sfânt murise
încât lumea a uitat apoi tot ce pătimise
cineva mă veghea
din floare în floare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu