de dimineaţă simţeam pleoapele
prinse între zdrenţe de nori palizi
iar la mijloc în stânca tâmplei ţintuite cuvintele
şi grăunţe de praf din vântul de aseară
în care o fetiţă sărea coarda în faţa blocului
numărând cu glas tare unu doi trei
ceva din mine tresălta caun junghi intercostal
o amintire de hopa mitică
o pendulă veche între mine şi timpul celorlalţi
cu aceleaşi arcuri
clipa când cineva mă striga pe nume
şi numele era parcă totuna cu mine
şi mă purta pretutindeni
ca o minune prin forţa gravitaţiei
când ţineam ochii închişi şi credeam că zbor
şi numai tăcerea cântărea mai greu
de atunci aceeaşi lege ţese fire albe tot mai strâns
din care nu ştiu cum pot fi descusute visele
cred doar că ploaia le întunecă
sau cerul flămând de lumină le înghite
mereu un pic mai bine dar totuşi
un pic mai târziu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu