Sisif

Doar înălţându-mă pe vârfuri
pot vedea un arbust cu spini
pe marginea unui deal,
sub care se află o piatră aspră,
pe care vreau să mă odihnesc
exact la jumătatea zilei
când umbra piere.
Voi sta cu spinarea dreaptă, nemişcată,
încercând să ating cu ochii
neclintirea munţilor,
ascultând în tăcere
cum se sting cântecele verii.
Încep să urc,
dar pe măsură ce m-apropii
paşii mei sunt tot mai mici,
bolovanii tot mai mari,
astfel că încetul cu încetul
probabil nu voi ajunge niciodată,
în timp ce soarele va apune
în valea din spatele meu.