printre castele de nisip fortificat
eram singură şi aş fi vrut să am castelul meu
dar nu aveam voie să merg acolo
citeam poveşti despre fiicele oceanului
şi adormeam pe saltea în soare
mama spunea că trebuie să stau cu faţa
să mă bronzez pe burtă
o întrebam cât mai rămânem pe plajă
şi nu răspundea
înghiţeam lacrimile
strângând supărată în dinţi
câteva fire de nisip
când nu mergea la pescuit
tata mă lua de mână şi mă ducea în mare
săream unul după altul valurile
ce bine era când treceam peste ele
de parcă zburam în vânt
într-o zi m-am dus pe salteaua albastră mai departe
dar un val m-a scufundat
apa era sărată şi frica mă înghiţea ca o scoică
apoi a venit tata şi m-a scos la lumină
mama zâmbea
de atunci nu am mai mers la mare
şi de mult nu mi-am mai văzut părinţii
îmi place să plutesc cu privirea
peste aripa pescăruşilor
printre castele de nori
în timp ce îmi beau singură ceaiul fierbinte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu