frunzele fierbinţi ard
ca visul îngropat în perne
şi cresc în grămezi de zboruri frânte
pe temelii de ploaie
le-aş strânge în pumni pe toate
să le pot strivi şi să arunc pulberea uscată
peste ultimii colţi de iarbă verde
să respire mugurii noi în crengi
să apună soarele curat fără cearcăn de ceaţă
vântul va usca mai uşor ploile amare
aşa cum ştergi neglijent o lacrimă
dintr-un singur ochi
zăpada va înfăşura brâul lumii
ca un scutec de nou născut
stelele primăverii vor răsări
albe neştiute de nimeni
şi poate am să adorm departe de orice vis
lângă un ceas ticăind amorţit
cu o oră în urmă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu