mă voi fi născut mai departe
la mare distanţă de locul
unde se zbuciumă molatec
lumina jarului
geană pe zidul vechi
cercul soarelui din trup
amprentă de fugă rotitoare
pe nisipul memoriei
s-a strâns atunci în mine
ca zăpada topită în martie
era chiar mai departe decât visele
undeva printre seminţele toamnei
dormind ca nişte păduri îngropate
cu vârfurile ostenite de un zbor înalt
mai albastru decât tăcerea dintâi
şi umbra mea s-a întors acasă
în aceeaşi zi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu