ticăitul ei se răsuceşte în lemn uscat
plutind în apa fântânilor fără cumpănă
colecţionez zâmbete diluate în fotografii
urme de paşi şterse în nisip ruginiu
vorbe ghemuite în gând ca ariciul
în cutii de vechituri jucării
globuri şi beteală pentru brazii retezaţi
în alte ierni
mai pot asculta iarba prin tălpi
ochii sunt ca buretele ce şterge
urma uitărilor târzii
şi sunt aproape sigură
la marginea unui drum
că stelele îmi citesc harta
zăpezilor pe care voi călca
desigur mâine
"globuri şi beteală pentru brazii retezaţi
RăspundețiȘtergereîn alte ierni" - tristete si nostalgie citesc printre randuri. Remarc o metafora superba: "citesc iarba prin talpi". Trebuie sa fii o persoana foarte sensibila si plina de emotii. Ma bucur ca am intrat pe aici.:)
Şi mie îmi pare bine că ne întâlnim, deja-vu. Sunt eu ce e drept o persoană mai încărcată de emoţii, dar m-am obişnuit. Îmi place ideea ideea ta cu "citesc iarba prin tălpi", cred că aşa ai simţit tu, eu am preferat să scriu "ascult iarba prin tălpi", dar tu în grabă ai citit chiar mai frumos. :)
RăspundețiȘtergereScuze, abia acum vad ce-am scris.
RăspundețiȘtergereNu era nevoie să te scuzi, mă faci să mă simt puţin jenată. Eu cred că în poezie în general e frumos când cititorii găsesc sensuri noi versurilor. Iar aici s-a întâmplat din cauza ultimelor versuri din poezie. Îţi doresc inspiraţie maximă şi sper să ne mai citim reciproc.
RăspundețiȘtergere