ochiul meu stâng e aproape legat
în funii de stâlpul unui pod vechi
între ieri şi azi
săgeţi de lumină rece lovesc fără să-l ucidă
ochiul meu drept urmăreşte
cum cad pe rând sentimentele
hrănit de lacrima fratelui său
eu văd lumea prin amândoi deodată
nu pot privi dinspre unul spre celălalt
caut cuvinte cheie
care tac cu adevărat când le pierd
oprind uneori morile de vânt
pentru mine sau pentru ceilalţi
oameni cu doi ochi încă vii
treptat orbitele îmi vor fi goale
clepsidre fără nisip
ce au uitat numele anotimpurilor
în deşert
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu