într-o zi de vară
am vizitat Cimitirul Vesel
mă temeam de
Moirele care aduc noaptea
mergeam cu paşi
mărunţi citind în grabă crucile colorate
scuturându-mi
rochia de polen
de floare de
fluturi încăpăţânaţi aşezaţi pe piept
ţineam buzele strânse
sigiliu peste întrebări nerostite
ca atunci când
preotul îmi întindea crucifixul
la colţul unei
străzi de-acasă au ridicat o cruce neagră
privesc printre
gene aplecate soarele
străluceşte
brutal pe marmura simplă
ponegrită arar de
câte un porumbel alb
copilăria se revarsă
în mine
suntem toţi cei
de-atunci împreună
ceilalţi încă
zâmbesc spun că nu are rost să dau apă şoarecilor
lacrimile ard în
spatele ochilor
lumea e un
caleidoscop
rotit într-un
binoclu negru
bătrânii mei se
odihnesc într-un ţintirim mic
la mijlocul
satului au văruit troiţa albastru deschis
stau pe loc o
clipă ploaia se opreşte odată cu mine
e din ce în ce
mai linişte
rugăciunile vechi
tresaltă în urechi
câteva ramuri
tinere s-au uscat timpuriu
în crângul de
oameni înrădăcinaţi în cruci
mulţi continuă să
meargă cad din picioare
acolo unde cerul
se uneşte cu pământul
uneori se ridică
un copil
desenează pe pernă o cruce
şi adoarme cu fruntea
lipită de ea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu