tipsiile cu lumânări sunt pline
îmi caut cu greu cărare printre vii şi morţi
în pumnul strâns ţin un strop de lumină nouă
cu mâna caldă încă mă închin
oamenii stau umăr lângă umăr
clopotarul trage frânghia până jos
încep să simt pământul cum tace
flăcările sfârâind în nisip
îndoite sau drepte stinghere sau contopite
ies la lumina soarelui
calc încet iarba de lângă potecă
o cruce veche se ridică la mijloc
e încă dreaptă dar mărul crescut lângă ea
se apleacă întreg spre răsărit
aproape atinge piatra
mă-ntorc sub bolţi şi mă închin din nou
respirând adânc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu