încă de la rădăcină
simţurile sunt tangente la realitate
forţa tensiunii superficiale trage spre centru
Pământul ca un bob de rouă straniu
coagulează în sângele viu
noaptea visez animale abisale
ziua uit de zborul condorilor
se adună viii cu morţii
vapoarele pline taie falii de timp
pe linia geografică dintre ieri şi mâine
lacrimile se dizolvă
unde oceanul e mai adânc
uragane şi cutremure sapă în calota craniană
drumul nepăsarii
din mijlocul universului meu
firele ombilicale pleacă în toate direcţiile
odată cu vântul
am învăţat să mă deplasez drept
umezind degetul arătător
nu mai văd copacii
în pădurea deasă prin care respir
bătaia inimii vânează
o ciută bătrână rănită
la răsărit ori la apus
lumea va fi cândva
prea rotundă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu