m-am învelit în cearşaful ud
de-un timp mi-e rece
şi cald
vântul muşcă la
marginea apei
adorm cu braţele
şi picioarele legate
un uriaş de lut
într-o rână
coşmarurile aleargă
prin mine
flacără albastră
de alcool
proaspăt picurat
apele mi-au furat
casa
mai aveam loc
doar în podul cu vechituri
am lăsat morile
în voia vântului
să se cureţe
cerul de nori
cel puţin noaptea
să înfigă stelele
diademe
pe fruntea
fecioarelor
mă legăn odată cu
marea
cresc pe
dinăuntru mă întind până la ţărm
o împărăţie de
aripi şi stânci
departe de lumea
care m-a dezlănţuit
nu pot zbura nu
pot încremeni
lacrimile se aşează peste zâmbet
ar trebui să se taie
din pânza corabiei
a ieşit prea
multă viaţă la lumină
prinde vântul în
braţe cu totul
funiile dor
din trup a rămas
o noapte strivită
sub crucea
amiezii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu