Zi şi noapte lumina arde prin
pleoapele închise, devenite străvezii. Păşesc de-a lungul viselor ca un orb
vindecat brusc. Ridic globul lunii până se rostogoleşte şi cade dincolo de
orizont. Fractura deschisă în osul amintirii se vindecă printr-un tiv cusut în
carne, lasă amprente în palma întinsă cu greu înspre tine. Răsuflarea mea desenează
în aer note pe portativul distanţelor dintre noi. Muzica rămâne ascunsă, ca
marea închisă într-o scoică aşezată pe un raft. Mâna mea către tine este zborul
păsării ce-şi caută zadarnic cuibul ocrotit de nori. Tremur odată cu clipele
izgonite în centrifuga timpului. Secundarul ceasului meu bate câţiva paşi
înapoi. În oglindă sunt aceeaşi, umbra surâsului tău a sprijinit un zid să
dureze în inimă şi în sânge. Un perete crescut în mine însămi pe care se caţără
rugi înfloriţi de măceş fără să îi atingă vârful. Stăm în camere separate, fiecare
lângă altă ferestră, izbită şi deschisă de ploaia cuvintelor nerostite. O maree
de alge verzi-albastre revine şi se retrage din nisipul calm al memoriei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu