HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

duminică, 19 februarie 2012

Anamneză

niciodată închisă
clanţa veche pocneşte
din vreme în vreme  
pe zid s-au adâncit în varul de un cot
fisurile nopţilor reci

ritmic apăs cu fruntea
geamul cât o coajă de nucă
desenez amprente verde amar
în miez de iarnă

fibrele elastice din inimă 
se acordează tot mai greu
dor se strâng deodată mă izbesc
din colţ în colţ din perete în perete
degetele răsfirate
zgârie un ultim semn de viaţă
afară de strigătul ce pătrunde pupila
în oglindă

restul e acelaşi potop de lumină
peste viermele din ţărână şi pasărea de pradă
vântul ridică praful 
mi-e rău adânc de înălţime
totuşi cad



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu