între aracii înclinaţi de vânt
via s-a sălbăticit
pe cărarea abruptă urcă un bătrân
cu soarele pe umăr
alături încă mai creşte
sângele-voinicului
ciorchinii limpezi cad câte unul
în corfa înnegrită
un copil cu ochii de cicoare
s-a culcat într-o rână pe coama dealului
priveşte în jos nu suflă un cuvânt
bătrânul urcă printre viţe mai departe
copilul se lasă deodată de-a rostogolul
ca un tăvălug în cărare
ţinând braţele strânse la piept
printre vii
un buchet de gânduri albe!
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=VsZW1vjE0WQ&feature=related
Mulţumesc mult Ottilia, asemenea.
RăspundețiȘtergereScrii o poezie foarte deșteaptă (adică lucidă).
RăspundețiȘtergereCum s-ar spune, mes hommages.
Ai dreptate, multe poezii ale mele sunt lucide. Mulţumesc.
Ștergere