Carul fără loitre

carul cu inimă de lemn

urcă încet fără loitre

soarele creşte peste pădure

bătrânul mână calul la pas

ca şi cum ar număra în gând

fiecare copac are o inimă

cei tineri răspund cu glas mai firav

dosul securii loveşte să îi încerce

câteodată ecoul mai puternic al celorlalţi

e semn că toporul va lovi adânc

inima cu sevă mai rară

în urmă mraniţa înghite aşchiile 

stânjenii coboară legaţi de car

număraţi cât timp mai e rouă

a mai rămas un singur drum

domol în carul cu loitrele ridicate

bătrânul e întins legat la glezne

la fiecare răscruce oamenii se închină

în urma carului doar păianjeni mici

obosiţi de praf şi soare

caută umbră sub scânduri

cad flori vii din braţele copiilor

în vreme ce ochii mai sunt umezi

din când în când

răsună mai tare ecoul celorlalţi

ca într-o pădure

o singură inimă