într-o lume
faianţată cu oglinzi
hohoteam puternic
în ciobul meu
împreună cu
zidurile
printre care
lumina fuge
dus întors de la
ieri spre mâine
agăţam ramele de gânduri
cuie bătute în
pereţii orbi
nu înţelesesm
că timpul este tot
materie
glisează dinspre
coastele false
spre osul sacrat
cu onestitatea
celor care plătesc vamă
cu bunul simţ al
celor care nu stau jos
lângă catargul unei
arce fără călători
desenam harta tot
mai albastră
a trupului meu
şi azi mai simt
valurile
sub ultima
geamandură
un craniu ca o
gaură neagră
cu efect de totală
absorbţie
a luminii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu