Brânduşă de toamnă

în fiecare noapte alerg

printr-un coşmar care bate

în roz şi violet

de la primăvară către toamnă

din trupul meu pierdut

în labirintul dintre sori

viscerele  mai sunt bune

doar pentru cuţitul sacrificial
un viitor prezis

ca o placentă nebuloasă

din schelete de frunze

mi-e pieptul plin de stele

gol de durere şi sânge

un plasture de lună apasă 

inima bătătorită

când voi cădea în ţărână

va rămâne un crater deasupra

şi niciun scaiete dedesubt

îmbracă-mă Doamne mai degrabă

în glas argintiu de îngeri

să fiu un clopot răsturnat

cu buza către cer