am fost la piaţă
şi m-am întors săracă
cu traista plină
de seminţe
de floarea
soarelui
proaspete din
ultima revoluţie terestră
treptat voi
digera
fiecare germene
ca pe o întrebare fără răspuns
voi răsufla cu
umerii mai uşori
de-o vreme am
obosit
de prea multă
aducere-aminte
este mai simplu
să înghit seminţele
cu ochii închişi
pe timp de furtună
până când din
inimă coboară tunete
lovesc unde doare
sau unde nu simt nimic
precum
sinucigaşii am aflat prea târziu
că sunt totuna cu
sângele care pleacă
afară din temniţă
am înţeles că
timpul se roteşte în spirală
şterge încet de
sub pleoape
chiar şi ultimul
chip cioplit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu