între mine şi ceilalţi
fug trenuri
fără nicio haltă permisă
plutesc corăbii fantomă
într-un deşert cu cactuşi înalţi
lanţuri de ocnaş
mi-au ruginit în palmă
spre asfinţit sunt ca o cărămidă veche
care se sfărâmă
mai ies din când în când pe strada mare
mă opresc
lângă prăvălia ceasornicarului
încă nedemolată
lăcrimez fără batistă
accesoriu demodat
respir greu în corsetul de întrebări
la care nimeni nu răspunde
să fie oare noiembrie
ori martie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu