eram copil şi îmi
ploua în păr
ieşea soarele şi
lutul creştea rotund
o ulcea în mâna
olarului
era trupul meu
dinspre tălpi spre creştet
alergam roată în
jurul copacilor
cu hăţuri strânse
pe trup
după cum se
schimba vântul
inima cât un bob
de rouă ascuns
trăgea numai hăis
sau cea
câte puţin
pădurea şi-a strâns rădăcinile
aspre în tâmplele
mele
crengile taie
pământul ca un plug
merg printre
oameni pe vârfuri
codru adânc
de-a-ndoaselea
lutul mi-e moale
şi uşor
prin el îmi trec
braţele şi desenez
pe gâturi de
ulcele flori de mac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu