lied pentru lună şi doi luceferi

în lumea unei femei singure

fiecare crăpătură în pereţi

este un junghi intercostal

paşii vecinilor de deasupra

o apasă pe piept când respiră

dacă mişună şobolani în subsol

o trec fiori reci pe spinare

dincolo o mamă alăptează şi un copil plânge

în casa femeii singure ruginesc

ceasuri barometre şi fermoare

toate curg

când plouă trupul ei e ca biscuitul umed

din proviziile ascunse în tranşee

de viitorii eroi necunoscuţi

departe de zidurile oraşului

râul macină încet pietrele

iarna pe sub gheţuri

în jurul singurătăţii bolta cerului

se închide ca o placentă

cu vene din stele albastre

femeia îşi pileşte unghiile în carne