singură şi vie
trebuie să înghit
dispreţ
râsete sau ocară
mă simt mică
mă simt la
înălţime
cu toată muzica
din lume
lipită de mine ca
uleiul
în discoteca de
lângă benzinărie
nu pot să-mi adun
bagajele
să las dansatorii
în urmă
gărzile de corp
ar observa ieşirea
mea
dincolo de
evenimentele zilei
în timp ce alţii
dorm
printre cutii de
conserve tropicale
mă strecor în
bucătăria comună
beau cafeaua încet
mestec coji de
pâine
ca şi cum ar fi papucii
mamei
din vremea când
îmi creşteau dinţii
Ai dreptate,Cristina, nu putem lasa dansatorii in urma :daca ne am prins in hora,trebuie sa jucam... :)
RăspundețiȘtergereMai e putin si da floarea de cires peste noi.Merita sa asteptam acea prima dimineata...
Poate ai şi tu dreptate Lavana.
ȘtergereMulţumesc pentru vizită şi semnul de lectură.
Cu prietenie,
Cristina