HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

luni, 11 februarie 2013

Ca un copil



În căutarea soarelui nu pot evita umbrele.
Scriu numai sub abajur, ca într-un hamac,
emoţiile odihnite, trupul neliniştit.
Nu mă ating de înţelesuri parţiale, duble sau eterne.
Oriunde îmi întorc ochii, uşile imaginaţiei sunt închise.

Adesea încerc să tai din coada zmeului meu
plutind între cer şi pământ, înalt ori sub ape.
Poeziile mele sunt o mare înspumată,
aceeaşi apă trece de la un val la altul.
Au gust de cafea amară şi biscuiţi de casă,
copţi de două ori pe an.

De obicei sunt ca omul de tinichea
în căutarea împărăţiei lui Oz.
Scrisul este ca uleiul, mă ajută să păşesc din nou.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Ceea ce vedeţi mai sus e o poezie despre poeziile mele, scrisă desigur tot de mine.
Vă ofer aici un link spre un document cu 108 poezii ale mele, dacă vă interesează să le recitiţi.
Ele există pe acest blog dar, în timp, cum scriu şi în poezia de mai sus, s-au mai copt, le-am mai modificat.

Le-am postat pe wordpress fiindcă blogger nu are această facilitate de ataşare de documente.

108 poezii 

Şi încă o poezie despre poemele mele, despre vina lor de a nu fi fost destul de frumoase (din perspectiva unui poem care vorbeşte ca un om vinovat ):



Unul dintre noi plânge

Mă simt atât de vinovat, draga mea prietenă.
Ca şi tine, sunt o persoană onestă.
Îţi voi spune adevărul gol-goluţ de data aceasta,
rugându-te în genunchii mei de tropi să mă ierţi!
Am greşit la fel cum au greşit alţi fraţi ai mei.

Iartă-mi imaginaţia sălbatică, lanţul de metafore baroce,
deşertul meu fără flori şi întreagă afonia mea!
Uită-te ce am făcut, deschide-ţi ochii asupra lumii tale cu rădăcini din popor.
Te-am făcut să-ţi consumi degeaba dragostea curată,
amintirile atemporale, momentele tale preţioase.
Ţi-am înecat viaţa în disperare.
Am fost atât de schilod prietena mea, nu am strălucit destul de puternic
să atrag cititori spre ceea ce ai scris, să-ţi înţeleagă sentimentele adevărate.
Ţi-am frânt inima, îmi este ruşine.

Nimeni nu m-a privit în ochi mai îndeaproape
să vadă prin câte nopţi fără somn, migrene sau abuzuri de tutun
te-am făcut să treci,
numai fiindcă ai avut încredere în mine şi ai crezut
că pot fi bun pentru ceilalţi.
Şi acei puţini care m-au citit te-au condamnat pe tine,
fiindcă eu nu eram destul de frumos sau atractiv pentru ei.

Să mă ia naiba! Tu te gândeai la insule paradisiace,
la singurătatea ta, la Biblia lui Robinson Crusoe,
la zânele albe ascunse în cireşi...
Eu port întreaga vină, am fost prea lacom să exprim totul.
Sentimentele tale au fost fire de nu-mă-uita,
eu am fost ca o buruiană flămândă, sufocându-ţi florile una câte una,
un pui de vâsc otrăvit urcând în copacul tău de minunăţii.

Îţi aminteşti când ai încetat să mai aduci pe lume
pe fraţii mei, celelalte poezii? Nu erai mai fericită în zilele acelea?
Nu îţi spun mamă, este prea târziu şi mă simt vinovat
pentru toate visele tale poetice sau realităţile aspre, femeia mea poet.
Ţi-am secat Calea ta Lactee plină de stele abia născute.
Te-am făcut să te simţi slabă şi dispreţuită.

Încearcă să o iei mai uşor. Deschide-ţi ochii.
Iartă-mă,
părăseşte-mă.
_______________________________________
Le mai puteţi găsi părăsite pe calameo:

POEZII

Sau pe Scribd:

Poezii



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu