HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

duminică, 12 mai 2013

Pictura barocă : un cod moral strict, afirmat cu exuberanţă



Punctul meu de vedere:

Lumea picturilor baroce intrigă prin impunerea unor paradigme simple într-o exprimare explozivă, complexă, adesea factice în aparenţă pentru generaţia tânără. Este o lume a celor care au învăţat în tăcere, care au urmat imboldul „nosce te ipsum”, fiindcă, paradoxal, în aceste opere de artă există o tentativă iniţiatică cu valenţe socratice. Paradoxal, deoarece firul gândirii filozofilor din antichitatea greacă este de un clasicism limpede, în timp ce barocul înfloreşte curbele şi culorile într-o multitudine de ipostaze.

Cartea de aur a barocului reprezintă o călătorie al cărei scop este definirea unei ontologii, a unei antropologii a revelaţiei dar şi a unei axiologii cu note cinic-amare.
„Lumea pe dos” (1663) a lui Jan Steen este una dintre numeroasele ilustrări ale acestei ironii revelatoare în pictură. Satira este pertinentă, dar împinsă până la ridicol burlesc.

Tablourile cu temă religioasă, prin jocul lor de lumini şi umbre, suprapun peste contrastul dintre naivitate şi experienţă jocul dintre înţelepciune şi sfânta nebunie. Un exemplu clar este „Moartea Fecioarei” de Caravaggio.

Obiectele aparent rupte de context capătă valoare simbolică sporită în numeroase picturi, devin indicii într-o şaradă pe care privitorul o dezleagă volens nolens.

Raporturile sociale sunt dezbrăcate de stilizarea pudibondă. Extravagantul Rubens, în special în „Debarcarea Mariei de Medici la Marsilia”, dezvăluie adevărate aforisme ale istoriei; pilonii titanici ai societăţii explodează apoteotic în trupurile necesar rubiconde ale nimfelor, care ridică piramida societăţii şi orice regină a ei.

Barocul nu are sentimente, dacă prin aceasta înţelegeţi delicateţe şi decenţă. Adevărul este strigat cu glas tare, nu în şoaptă, dacă ştii să deschizi uşile încuiate cu cheia potrivită, fie doar din curiozitate. În picturile „Astronomul”de Johannes Vermeer sau de Gerrit Dou, în „Lecţia de anatomie a doctorului Tulp” a lui Rembrandt se dezvăluie fundamentele gândirii umane în ipostază de forţă propulsivă, motor al revoluţiilor cereşti sau alchimice.

Am zâmbit uşor catalogând inconştient bestiarul sau atlasul botanic al picturilor baroce. De la albiturile gigantice din bucătării până la nelipsiţii căţeluşi de salon cu aspect grotesc în scenele de gen, mai degrabă garguie decât câini. Aceste transformări genetice de-a lungul veacurilor ilustrează mai bine ca o pictură de tip „vanitas” ( cum ar fi cele ale lui Harmen Steenvyck, Willem Claesz Heda),  celebra expresie „mutatis mutandis”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu