o femeie în
colţul culoarului la capătul fără ferestre
tânără ca pasărea
fără cuib şi bătrână ca păianjenul fără casă
mă priveşte cu
ochi de lapte covăsit în care a curs cerneală
respiră de parcă
ar înota de ore în şir doar în cerc
degetele îi
tremură pe gâtul lung de madonă
de balerină la
final de spectacol
capul îi cade
într-o parte ca bobocul prea greu pe tulpină
ea a plâns cel
puţin un gram mai mult decât mine
atât cât era
necesar ca lacrimile
s-o uite în plata
domnului
privind-o numai
simt că rup o trestie la marginea unui lac uscat
scot batista cu
lumânare cu tot şi-mi şterg ultimul strop sărat
de fericire
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu