sunt singură şi
prin urmare toţi vorbesc
că am tăcut
demult
am devenit atât
de mioapă
încât îmi ţin ca
melcul ochii
în vârful pixului
cu gel
în jur miroase a
cozonac cu mac
şi castane
pocnind
pereţii sunt
calzi ca o sobă cu cărbuni
Raskolnikov a
adormit
pe raftul cel mai
de sus al bibliotecii
nu pot povesti
niciodată
despre degetele
morţilor
bătrânilor
paralitici
pruncilor
avortaţi
despre inimă ca o
cutie neagră
afumată pe
dinăuntru de lumânări ieftine
nu vreau să aţipesc
cu fruntea asudată
înainte să stea
ploaia care
trece şuvoi prin sângele
meu
m-am născut de
multe ori dintr-o petală de cireş
atât de albă
încât colţii
lupilor flămânzi s-au înroşit la rădăcină
Extraordinară poezia! Este poezie! Curge surprinzator de bine , cu un liric aproape nefiresc, spontan. Talentul este evident. Felicitari!
RăspundețiȘtergereMulţumesc mult Dominique!
Ștergere