HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

miercuri, 25 decembrie 2013

fotografie de grup cu pescari



e crăciunul tată
întinde-mi încă o dată palma să ne măsurăm
dintre toţi oamenii vii pe care i-am atins
numai palma ta era mai mare

dacă vrei mergem din nou mână-n mână
şi sărim peste valuri la malul mării
sau mă duci la teatrul de păpuşi
unde tigrul portocaliu înghite clătite pe nemestecate
iar noi batem din palme cu mâinile noastre mari

anul acesta n-am mai crescut cozonaci şi
n-am mai ars lumânări
m-am ghemuit cu ochii pe jumătate închişi 
pernele înalte la spinare
pe o cruce zgâriată de mine cu unghiile în cearceaf
stau la pândă
pescuiesc ca şi tine tată
uneori trec ore alteori trec zile fără să prind nimic
în afara zâmbetului tău palid şi alunecos
din ultima fotografie

tată
de ce naiba n-ai aruncat buchetul de garoafe

foto cu mine şi tata la pescuit, doi grăsuni:



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu