bărbatul acela nu
mi-era tată
îmi desena în creion
sau acuarele
flori de roşii
sau fasole bulbi de ceapă şi ciorchini de struguri
mai ales toamna
după ce tescuia bolta de viţă
când eu îmbrăcam
uniforma scrobită pentru şcoală
într-o zi a început
să cioplească
un scăunel din
lemn alb şi moale zile la rând
l-a dat cu
şmirghel până când colţurile erau blânde
mi l-a dăruit să
şed pe el
să desenez flori
de liliac şi zâne cu voal subţire
cât timp nu mă
înălţasem încă
într-o zi am
plecat departe
toţi ai lui au
murit pe rând
desenele frumoase
s-au împrăştiat
ca sămânţa
ierburilor uscate din grădină
până când nimeni
nu a mai crescut răsaduri primăvara
ieri am găsit în
dormitorul gol
pe parchetul
înnegrit
o fotografie
colorată
un brad frumos cu
globuri mari
şi scăunelul meu
alb ascuns
sub cetina
aplecată
eu plângeam
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu