oare îţi
aminteşti Eloisa
cum zburda vântul
prin părul tău nisipiu
cu aromă de
floare de portocal
şi tu ţineai
strâns la piept
o lebădă de
cristal cu gâtul mlădios
dar el a plecat
şi tu
precum fericiţii
făcători de pace ai visat
să uiţi clopotele
de nuntă şi saltul păstrăvilor argintii
sau ploaia
clipocind în ape limpezi
să uiţi cum
plânge crenguţa de vie retezată
înainte să dea
frunza
stropi de sevă
tulbure
să plângi de
bucurie
că raza lunii a
topit norii şi în privirea ta e alb
atâta linişte
încât
nici nu auzi cum
îţi tremură genele pe pernă
ca o chemare
Eloisa
numele iertării
nu e uitare
o stea din nord a
căzut peste crinii îngheţaţi din sânul tău
chiciura se
desprinde din fereastra chiliei goale
din nou
vestală
cea care uită e
de ceilalţi uitată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu