cireşul de mai,
crescut prea aproape de centrul oraşului, plin de floare albă şi albine câteva leaturi; deodată oamenii vin, îl taie şi construiesc un cazinou în locul
lui.
stânca de pe
ţărmul oceanului, boltă peste asfinţit şi nori, pentru o sută de ani sub
furtună şi vânt; deodată oamenii vin, pun dinamită şi construiesc din ea trepte
înalte pentru tribunale.
tânăra fără
zestre, cu ochii de must negru timpuriu din dragoste de oameni şi lume; deodată
ei vin, îi smulg ultimul ulcior cu apă sfinţită şi îl varsă în latrină.
femeia bătrână,
după ce şi-a crescut fiii şi nepoţii cu grai de poveste şi miere de fragi; deodată ei vin, o iau fără un cuvânt şi o
închid singură în azil.
ca o mamă fără
copil într-o lume fără tată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu