HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

joi, 10 aprilie 2014

Gâscă, găină şi chiar capră (gluma şi respectul ca două feţe ale banului)



Dâmboviţă apă dulce, cin’ te bea nu se mai duce. Dulcele rămâne mai puternic în amintire. Şi după ce râul seacă râsu’-plânsu’ vremurilor este partea cu rădăcină adâncă în creier ca un fel de hrean. Îl foloseşti ulterior drept condiment vrând-nevrând. Pişcă la limbă. Întâlnirile întâmplătoare ale vieţii cu oameni îmbrăcaţi la fel ca tine, cântecul despre cuc la radio chiar când îţi cântă cucul în grădină, felul în care câte un copil se joacă în faţa blocului strigând papalaşcă exact după ce tu scrii în memoriile tale despre amărâta aia de papalaşcă din noroiul de pe uliţa copilăriei.
Femeie eram. Prinsă la mijlocul ciulendrei în jocul râsului cu dinţii verzi, ca după ce mănânci spanac. Om sobru totuşi, mi s-a refuzat camera aceea întunecată cu figuri întunecate care desenează vorbe în cărbune şi ascultă concerte pentru violă şi contrabas, dar numai pe ascuns. Dar mi s-a refuzat şi lumea cu telefoane fixe în care mereu se aude câte o trompetă de hârtie şuierând ascuţit.
Serviciile secrete nu sunt răul necesar. Sunt necesitatea înţeleasă ca libertate. Binele florii depinde şi de ghiveci, dar şi de sămânţă. Ce este mic creşte mare, ce este afară intră înăuntru. Apoi invers. Microfoanele implantate în fotoliul de acasă din binecunoscutul cântec. Ţigara de pe etajeră. Cea de pe holul spitalului de psihiatrie, fumată cu oameni despre care nu ştii ce înţeleg, care cred că înţelegi ce nu ştii. Nimic secret, doar oameni şi gândurile lor despre secrete. Glumele despre K-A-R-U-U-S-O- mania (e vorba de gramo-foane şi mulţi pacienţi cu ana-grame), el nefiind marele tenor al vremurilor trecute. Cine să te ia fată dragă, cu un singur picior în groapă? Omul acela care numără gâştele, găinile şi caprele pe care le are şi ar vrea, zice el, să le împartă cu tine? Râdeţi voi...nu. Am refuzat, ei ziceau că e de-al americanilor. Peştele nu muşcă momeala, ziceau alţii. Oamenii trebuie să se mai şi distreze, viaţa nu este pavană pentru o infantă defunctă. Dar altfel nimeni altcineva nu m-a mai cerut vreodată în concubinaj. Fost-ai lele, când ai fost.

Bateţi la maşina de dactilografiat, ţăcăniţi din timp în timp la vechituri. Diferenţe lingvistice minore între servicii secrete – securitate - servicii de informaţii. Pe braţul fotoliului aveam totuşi o migrenă, vocile stinse dispăreau dacă ridicam capul, dar omul misterios în blugi spălăciţi n-a venit nici la ora aceea. Îmi spusese că el mă ascultă, nu că ascultă de mine. O colegă de facultate zicea că mă admiră şi că ea lucrează la SRI. Că apare exact când eu cer drepturi umane fundamentale şi inalienabile la altă instituţie este doar un alt fapt întâmplător. Cealaltă însă nu avea dreptate. Zicea duduia că eu sunt nebună şi ea e sănătoasă deşi tot la spitalul de nebuni eram amândouă. Numai fiindcă eu nu înţeleg că am avut probleme politice. Şi că trebuie să colaborez cu securitatea. Ana Pauker cu mătură. Eu  - Cenuşăreasa care a crezut în ea şi a căutat în aer miros de securişti după ieşirea din spital. Fără rezultat, ei sunt creaturi fantastice. Mitologice. În definitiv omul a fost lăsat de Dumnezeu cu liber arbitru. Cine este ţap ispăşitor nu are neapărat barbă. Nu minte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu