HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

luni, 21 aprilie 2014

Ghinioane

Fetişcană tânără şi inocentă, am căzut şi eu, ca atâtea altele, pradă perverşilor din autobuze, categorie mai puţin inofensivă decât pare la prima vedere. Fără a distruge inocenţa copilului, ei creează totuşi unele idei false celor care refuză să citească materiale informative legate de viaţa sexuală. Şi eu eram acel gen de fată, până când în facultate a trebuit să citesc unele cărţi despre acest subiect pentru orele de curs, însă fără a le asimila corect, din cauza lipsei de experienţă şi intuiţie. În definitiv, există şi prejudecata că fetele bătrâne sunt în general „sărite de pe fix”, tocmai fiindcă devin uneori profesoare (ca guvernanatele de odinioară), dar nu aparţin întrutotul comunităţii care dansează jocul morţii şi iubirii. Unele, mai norocoase poate, sunt călugăriţe respectate pentru fecioria şi caracterul lor tenace.

Bărbaţii care ating de dragul de a molesta copilele în aglomeraţie sunt un gen aparte de frustraţi. Le simţi transpiraţia urât mirositoare, le simţi gâfâitul animalic, te dezgustă inistenţa cu care îşi lasă mâna pe fundul tău, aşezată ca o plăcintă, şi o ţin aşa când tu nu te aştepţi deloc şi chiar eşti păcălită că se vor îndepărta. Eu, timidă şi neajutorată în astfel de situaţii, îmi schimbam locul uneori dacă era posibil în autobuz sau troleibuz, şi, spre marea mea dezamăgire şi supărare, individul mă urmărea şi persevera în acelaşi gest. Atunci mă întrebam de ce şi nu găseam niciun răspuns şi înduram dezgustată situaţia neplăcută. Culmea mirării pentru mine, acest lucru mi s-a întâmplat din nou după ce depăşisem cu mulţi ani vârsta victimelor acestor acte tâlhăreşti. Atunci am hotărât să iau taurul de coarne, să îmi impun voinţa în faţa acelui lucru neplăcut, să devin mai liberă dacă ar fi fost posibil. Am luat mâna acelei persoane şi am strâns-o tare în pumn, i-am răsucit degetele cât de tare am putut. Spre marea mea bucurie, individul m-a lăsat în pace. După alţi ani eram de data aceasta într-un troleibuz mai puţin aglomerat, individul era un bărbat trecut de vârsta a doua, iar eu eram abia la începutul ei. Dar nu am mai avut noroc. Bărbatul cu degetele strivite de mine a început să facă scandal public, numindu-mă cucoană nebună şi împroşcându-mă şi cu alte injurii, dar cred că a coborât totuşi la staţia următoare.


Cum aş putea uita singurul moment în care am rănit involuntar un alt om? Aveam 18 ani, eram la mare cu părinţii şi cu nişte prieteni ai tatei. Am avut bucuria să mergem la minigolf odată, împreună cu un băiat mai tânăr ca mine, încă un copil. Aceste momente au fost rare în viaţa mea, deoarece bugetul părinţilor nu permitea excursii la mare sau la munte şi oricum nu jocuri de minigolf, deci nu eram deloc pricepută, doar că nimeream gaura dacă ţinteam cu atenţie şi aveam puţin noroc. Viaţa mea era tare tristă şi mizerabilă în acea perioadă. Trebuia să lovesc mingea când mi-a venit rândul să joc. M-am aplecat şi eram întrutotul concentrată pe viitoarea traiectorie a ei, fără să mai privesc în spatele meu. Tânărul acela se pare că se aplecase şi el să privească, aşa mi s-a spus ulterior. Ne-a lovit ghinionul pe amândoi. Am auzit ţipete şi toţi eram şocaţi. Băiatul sângera abundent din nas, l-au dus rapid la urgenţe medicale. Desigur îmi părea extrem de rău, ghinionul fusese şi de partea mea. Din când în când, chiar la mulţi ani de la accident, tata obişnuia să îmi amintească că acel băiat rămăsese pentru toată viaţa cu nasul strâmb.

Ghinioane am mai avut în viaţă destule. Mi s-a furat geanta când aveam 15 ani şi întâmplător bani, fiindcă mergeam cu mama să îmi cumpăr pantofi. Au înhăţat-o în staţia de tramvai când nu ne-am putut urca pe scara aglomerată. A trebuit să îmi fac alt buletin. Altădată, copil fiind, am îngheţat o noapte întreagă în tren împreună cu bunica mea, fiindcă era viscol şi zăpadă. În alte dăţi, inclusiv în ultimii ani, am aşteptat de multe ori ore în şir în gări trenuri întârziate. Odată m-a lovit o maşină pe trecerea de pietoni pe verde. Altădată am intrat cu maşina în care eram pe bancheta din spate într-un tractor, fără consecinţe grave. De vreo trei ori am avut scurgeri de gaze în apartament, pe care din fericire le-am depistat la timp. Dar, dincolo de aceste fapte minore poate, eu cred că norocul este mai important decât cred unii. Ritualic, unii oameni îşi cumpără bilete la loterie. Sunt oameni care par de treabă, gospodari sau cu părul alb. Să stai la rând e un lucru normal. Dar pentru mine una dintre crimele mari ale omenirii mi se pare a fi forţarea norocului în loteria vieţii. Cred că aceia care fac acest lucru îi îmbogăţesc mai degrabă pe alţii, cu preţul vieţii unor victime nevinovate. Ca într-o instalaţie cu beculeţe legate în serie în care arderea unuia singur duce la întuneric.
P.S. Las acest text adevărat pe blogul meu pentru reamintire atât cât blogger este disponibil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu