în ochii femeii e
încă noapte
păşeşte pe
străzile oraşului cu călcâie moi
ca palmele unui
nou născut
bărbatul care o
urmăreşte e aproape orb
soarbe întuneric
din ochii ei
nehotărâţi
de argint e vorba
femeii care tace
alunecă în fântâni
otrăveşte gândul
bărbatului laş
limpezeşte
privirea bărbatului sincer
deasupra ei norii
rotunzi şi aurii
ca gogoşile din
făină de orez
sunt tot mai
albaştri
până când ploaia
cade ca un blestem
în sângele
înfierbântat al muribunzilor
în păntecul
copiilor flămânzi
în pământul
afânat pe mormintele proaspete
la marginea
râului femeia s-a hotărât
îşi desprinde
rochia
trupul ei
pătrunde în nisip încetul cu încetul
precum lumânarea
într-o tipsie
până când buzele
ei tac eliberate
ca aurul ocnaşilor
evadaţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu