HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

vineri, 4 aprilie 2014

ora unu a venit



era o uşă înaltă şi albă cu clanţa în dreptul inimii mele. ciocăneam discret să intru în audienţă la dresorul de păianjeni cu cruce. un om gras şi roşcovan care-şi mesteca mustaţa tacticos. eram udă de emoţie şi caldă ca puiul abia ieşit din găoace. bărbatul vorbea chicotind ascuţit fiindcă se ştie că moartea nu e un lucru aşa serios ca viaţa. înghiţi un nod în gât dintr-un colţ de stea care ţi-a mai rămas. ca atunci când bei lapte după vărsat de vânt. uneori numai soarele îţi mai rămâne şi mori iarna. alteori te scuturi de stele şi lună din păr ca salcia de toamnă. te enervezi de-ţi fug ochii din cap până când păianjenii nu mai ţopăie pe fotografia ta cu picioarele în sus.

atunci era o zi întrutotul obişnuită. doar la caruselul din târg s-au vândut mai multe bilete. nimeni nu e perfect. nici măcar cei care prezic starea vremii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu