Frunze străvezii,
crudă-nmugurire,
Morţi de şapte
ani fără pomenire.
Apa mării toată-i
singură de vină:
Bobi de strugur
verde, sete de lumină.
Gândurile mele sunt un ciob de lună
Care-n valea
seacă fuge ca nebună.
Este grâul negru
şi e gol în şură
Când credeam că
numai stelele se fură.
Cine mi-a luat
luna nici eu nu pot spune.
Aburcată-n spate,
ea încet apune.
Lor va fi povară
pe drum interzis,
Însă cercul vieţii
va rămâne-nchis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu