Alţi îngeri, alţi sfinţi

Ce bine că nu sunt înger mamă! Odată, demult, am ajuns într-un câmp cu pălămidă şi ardea soarele ca vreo sută de suliţe în spinare. M-am descălţat ca tot omul şi am fugit peste buruieni până când picioarele îmi sângerau. Şi îmi muşcam buzele şi limba să nu simt durerea. Sunt şi ele suflete, acele flori cu ghimpi, nu puteam să le strivesc. Ţin minte când tata omora omizile, primăvara când ne urcau potop pe zidul casei. Mi-era scârbă şi milă. Nu spun toţi că toate făpturile Domnului au şi ele sufletul lor?

Mamă, tu dormi, şi pe mine mă doare de-a dreapta. Şi pe tata îl durea înainte să se ducă. Zicea că eu sunt ca o sfântă şi am plâns ...dar nu aveam cui să povestesc. Dacă dormi, îţi pot spune ţie. Cu tot dinadinsul nu vroiam să fiu sfântă. Toată lumea urăşte sfinţii, îi ponegreşte şi apoi li se închină după ce mor. Ei zic că sfinţii îi ajută, că le mijlocesc calea către voia lui Dumnezeu...O fi fost şi Prometeu un sfânt? Grecul din poveste. Că şi el adusese oamenilor ceva, dar peste puterea zeilor. Că şi pe el îl durea în dreapta.

Toţi cunosc istoria martirilor...cad în apele tulburi şi nimbul lor de sfinţi se subţiază, dar încă pluteşte ca în picturi peste apele tulburi şi învolburate de spirite rele. Greu trebuie să fi fost să trăieşti şi în vremea romanticilor. Atâtea vise, demoni şi fecioare neprihănite ucise crud sau prunci de ţâţă murind de foame. Întotdeauna am preferat seninul norilor de furtună. Dar...de fapt şi toţi ceilalţi spun adevărul, noi toţi urcăm şi coborâm la fel aceleaşi trepte, fie că dormim pe un sac cu bani, fie că sughiţăm de sărăcie.

Ce bine că nu am devenit înger! Unii devin şi atunci îi vezi în picturi plutind pe norişori coloraţi, cu aripile aurite în stucatura palatelor. Sau răsar din morminte, albi şi mari, ca Giselle din baletul cu acelaşi nume. Iar spectatorii aplaudă şi îşi deschid evantaiele de doamne şi domni. De partea cealaltă poporul de rând ţipă extatic în arene deschise, aşa cum odinioară se bucurau să îl crucifice pe Sfântul Petru, să o tragă pe roată pe Sfânta Ecaterina, să îl ţintească pe Sfântul Sebastian. Fiecare cu povestea lui. De-o parte îngerii şi cei bogaţi, de cealaltă cei săraci şi sfinţii. Nicăieri nu e bine.

Dar trebuie să cred că ziua de mâine nu este la sfântu-aşteaptă! Sunt om, un om fără păcat, dar urlu să trezesc şi morţii, nu sunt o sfântă şi nu voi mântui pe nimeni! Cât despre îngeri, Dumnezeu să îi ierte. Ce este mai trist, mamă? Cine se bucură, mamă?