căderea unui verb

o zi în care mi-e limpede şi indiferent

că sunt la fel cu ceilalţi mulţi

poeţi care pretind de-a lungul şi de-a latul hârtiei

că ei nu sunt Isus Hristos

desigur că niciunul nu are urechile răstignite

peste cor de îngeri

sunt doar oameni simpli uneori surzi sau orbi

care rup din pâinea uscată fără s-o înmulţească

fărâmă pentru sine fărâmă pentru păsările libere

îmbrăcaţi în uniforme strânse pe trup  

ei spală rănile pun bandaje curate peste

zâmbetul mamei ochii îndrăgostiţilor braţele morţilor

printre cele ştiute pe pământ 

niciunul nu învie şi nici nu se înalţă

o zi în care la încheietura mâinii

mi s-a deschis o venă prin care trece iubirea dezoxigenată

albastră ca o floare bătută cu ciocanul

în leagănul în care am dormit