Pax vobis

ce frumuseţe

îmi întind coatele pe biroul mic şi murdar

ca şorţul bunicii când fierbea magiunul de prune

- dar bine că le pot întinde în voie - 
ce plăcut era să gust din ceaunul mare direct

când ploua mărunt prin friguleţ blând de toamnă

şi cuiburile de răndunele erau încă la locul lor

– vecina de dedesubt iar ascultă televizorul

dar bine că mai încet de când s-a desprimăvărat

şi în locul câinilor sunt doar alarme de maşini

sau râsetele tinereşti în faţa blocului –

am un ceas de birou care ticăie pixuri caiet un telefon mic

foarfeca prea necesară acuarelele pastilele de durere de cap

celelalte stau pe parchet printre cărţi şi sticle goale de apă

ce frumuseţe

- dar bine este doamne că pot simţi toate acestea -

ca în timpul în care mugurii parcă pocneau în grădină

fiindcă am văzut un salcâm înflorit sub fereastră

şi mi-e poftă de nectar sau de ciorbă cu suc de corcoduşe

ceva din partea mea universală de femeie

mult prea realistă prin urmare

stă cu genunchiul pe prag şi curăţă podeaua cu perie de sârmă

sistematic să nu lase pete

precis ea gândeşte că nu există empatie ci doar

o ţesătură ca o plasă de neuroni şi corzi spinale

de sex şi muguri embrionari în pântecele altora

prin care circulăm ca maşinuţele în ring

legaţi cu trolee electrice ne ciocnim

- dar bine că pot gândi câte ceva -

apele neliniştite sunt mai limpezi cred eu

şi toate femeile sunt încă frumoase

mai, 6, 2014