nu eu am inventat
iubirea prin neştiinţa mea
precum pictorul
care nu se îndură
să amestece
culorile pure
era acolo
pe vremea când
buchiseam diferenţele
între util frumos
şi plăcut
mai întâi
crescuse un copac cu frunze roşii
ca buzele
bărbatului sau femeii înainte de primul sărut
frunzele erau
altfel de palme
tremurau
se pregăteau să
cadă
foşnet peste
foşnet până la ultima tăcere
din întâmplare
împărţeam aceeaşi umbră
cu un bărbat
străin
spre gelozia
celor care nu mă cunoşteau
aşteptam de-un
veac lângă trunchiul bătrân
cu obrazul pe
pământul uscat
nu am putut să îl
refuz
când mi-a cerut
cu împrumut o frunză
şi nici nu ştiam
unde se ascund
fluturii tineri când plouă amar
după o zi copacul acela a fost tăiat
azi oamenii nu se
mai omoară
din iubire
sunt pur şi
simplu omorâţi încetişor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu