dincolo de gardul
viu
era pământul
ţuguiat precum capul unui prunc
ieşit din
cristelniţă să respire
să se boteze cu
floare de măr
risipă de soare
şi ploaie
ultima oară am
deschis poarta larg
până la pridvorul
casei
cu smerenie
nu am mai călcat
iarba
aşa cum lehuzele
nu intră în biserică
am lăsat doar
fluturii
să le pâlpâie
umbra peste toate cele
cât timp pământul
încă strigă
mamă eu sunt
fiica ta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu