ai aşteptat prea
mult
s-au dus vreo
treizeci de ani dintr-o răsuflare
keops kefren mikerinos
iar viaţa ca o
apă sub deşert
te-a înşelat
mereu
te-a împins de-a
buşilea prin peşteri
unde totul picură
şi lasă gropiţă
totul urlă
lacrimile sau
râsetele rup din carne
sunt interzise de
când lumea
te declară neom
fiindcă sunt
atâţia care plâng
cu ochii închişi
tu eşti doar o
momâie ciuruită
cu cât ţipi mai
tare cu atât te deşiri mai mult
nu ai loc la
festinul supei caritabile
nu înţelegi de ce
toţi sunt ceva fiindcă tu nu eşti nimic
toţi sunt ceva fiindcă tu nu eşti nimic
nu ţi-a mai rămas
nicio stea fierbinte
ca dovadă
printre
chiştoacele din gunoiul zilei de ieri
încă miroşi
frumos te mai speli cu săpun
copiii încă se
joacă cu bile de sticlă
lovind peretele
de care te sprijini
într-o doară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu