amintirile care
curg prin vene sunt probabil albastre
le ştergi cu
mâneca de pe obraz în loc de lacrimi
ţi se pare că te
mănâncă
/ nu mai poţi plânge /
e primul semn că
ai început să îmbătrâneşti
încă bat la
poarta cimitirelor /
atâtea inimi aşezate
pe saltele de paie învelite în mătase
bătrâni cu
nasturi şi coliere din perle false
cu blană de nurcă
mâncată de molii la gulere /
cu zâmbetul moale
lângă fotografiile în ramă
tragi aer adânc /
bei o aspirină să se subţieze sângele /
e clar ca lumina
zilei acum
ai început să
uiţi / îţi pare rău / la fel cum ţi-e milă
de vagabondul
adormit cu buzele strânse
lângă pâinea
umflată de apă de ploaie
topindu-se pe
asfalt
cineva ţi-a furat
soarele alaltăieri
chiar la vremea
cireşelor
doi copii râd
ascunşi sub o umbrelă
poate că era a ta
/ poate că era roşie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu