dacă alţii se
strecurau printre două fâşii de aer
copilul care nu
învăţase fuga alerga
de parcă ar fi
înotat faţă-n faţă cu zidul unui ocean
cu capul ca o
minge de fier trăgând trupul inert
doar atât cât se
întindeau rădăcinile bine priponite
când tatăl îl
purta pe umeri copilul simţea prin nări
cum paşii omului
spintecă văzduhul
cum trece vântul
pe lângă urechi de parcă
mersul e un
altfel de zbor permis numai celorlalţi
o muzică dirijată
perfect
din toată inima
el ar fi vrut să se joace
ca un copil
normal
să uite că
avusese aripi înainte să îi crească rădăcini
dar ceilalţi erau mai iuţi de picior când jucau leapşa
îl ocoleau fără
să-l atingă cu palma
el rămânea sălbaticul
învins fără luptă
acrobatul
albastru în echilibru pe mingea lui
dintr-un alt
paradis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu