cei cunoscuţi cu vorbe obişnuite cu ticuri şi metehne
de-ale casei /
fugim împreună călare sau în maşina mică
adormim în patul din mobila pentru păpuşi
e prea ridicol / sunt prea bătrână
să prind la piept
o floare de păpădie în semn de doliu
pentru soarele din copilărie
când adunam în
palmă inimi mici de traista ciobanului
să prindă
rădăcină în alt loc
de când am plecat la drum drept ascund
sub haina
căptuşită moale
braţele
tatuate de fulgere încă vii întâmplător
sângele care se
prelinge în praf
şi se ţine ca râia
de tălpi // mi-e ruşine
să mă descalţ s-o
tai pe scurtătură
poarta
mea s-a mutat cu stâlpi cu tot
dincolo de drum /
strâng pumnul mai
tare sub mânecă
mă ghemuiesc
îndoi genunchii
la fântâna
părăsită cu ţipăt de miel alb
tot mai alb
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu