pâine şi apă

Şi toţi se prefac că nu e aşa...pâinea noastră cea de toate zilele...nu o am. Ceilalţi mint că nu este aşa, medicul de familie îmi prescrie regim pentru colesterol şi dislipidemie în general şi eu nu am bani decât pentru pâinea cea mai ieftină şi mă îngraş şi mai mult mâncând mereu aşa. Şi nu mă satur. Kilogramele mele de celule adipoase şi musculare şi neuronii toţi urlă. Am nevoie de hrană, mă omorâţi oameni buni...De ce? Nu am fost niciodată nebună sau rea şi nu am greşit nimic faţă de nimeni până azi când am 43 de ani. Cei care au un venit de peste 1000 lei şi probabil cei mai mulţi dintre dvs. îl au, nu pot înţelege, nu pot socoti pâine cu pâine, din cea ieftină de mai puţin un leu. Pentru ei mizeria în care trăiesc, agravată de la an la an nu e de înţeles. Dacă trăiesc câte doi sau trei în casă la oraş, sau în mediul rural, este mai simplu. Şi de ce mă omoară? Am încercat să muncesc ceva, mi-au spus că nu am dreptul nimic şi mi-au respins această cerere legitimă de atâţia ani. E adevărat că nu am un picior în urma unei tentative de sinucidere, dar aş fi fost totuşi capabilă de muncă...orice. Am dreptate, nu înţeleg de ce mă omorâţi. Am cerşit bani sau am implorat un loc de muncă peste tot unde am reuşit, inclusiv pe internet. Totul în zadar. M-am săturat de pâine cu apă. Nu vă daţi seama ce rău este, de atâţia ani flămânzesc. M-am născut într-o familie săracă şi din nefericire am avut educaţie mult superioară condiţiei mele sociale, 23 de ani de studiu cu rezultate bune. Plus sute de cărţi citite. Dar m-au respins toţi încă din 1984, când aveam numai 13 ani, şi eu nu înţeleg de ce. Nu mai suport izolarea, lipsa hainelor ( nu pot să îmi cumpăr nimic de vreo şapte ani), faptul că nu am bani să mă tund sau să îmi iau un şampon, faptul că din decembrie anul trecut nu pot să repar vasul WCului şi folosesc mereu găleţi cu apă..şi multe altele. Mă doare şi o măsea, nu pot merge la dentist. Şi sunt încontinuu închisă în casă şi singură, nu am bani să merg în vreun parc sau la vreo expoziţie, nu mai spun de spectacole...ele sunt pentru lumea bună. Nu ştiu de ce sunt eu considerată lume rea, fiindcă, repet, nu am greşit nimic. Ce să fac? Oamenii nu ştiu că dacă pierzi un picior nu ai dreptul la pensie? O vecină de curând îmi spunea că ea crede că eu iau pensia odată cu ea. Iar pentru boala psihică, respectiv schizofrenie, nu se dă pensie de asemenea, se dă doar un ajutor social infim. Eu l-am refuzat fiindcă speram să fiu acceptată să muncesc ceva. Cu schizofrenie sau cu acel ajutor nu ai voie să munceşti. Am făcut 6 ani de psihologie (facultatea era 5 ani în anii 90 şi apoi am dat la master) şi 5 ani de medicină şi desigur am studiat bolile psihice şi pot spune că nici măcar conform teoriilor lor eu nu eram bolnavă psihic, fiindcă nu am avut nici delir, nici halucinaţii sau alte tulburări de afectivitate sau comportament. Absolut nimic. Nu aveam nicio vină că părinţii mă băteau violent, eu nu greşeam nimic şi nu îi provocam. Este un abuz monstruos, oameni buni...aveţi milă. Eu de atâtea ori am ajutat pe alţii şi am fost mereu om bun, de ce primesc răul, de ce mă omorâţi? Viaţa e aşa frumoasă, eu mereu i-am respectat pe ceilalţi, voi de ce nu mă respectaţi pe mine? Vă spun la revedere acum. Nu ştiu dacă voi mai scrie poezii, nu am avut succes deloc timp de 8 ani aproape. Şi vă spun sincer: e nevoie de glucoză proaspătă pentru scris, când ţi-e foame nu poţi crea nicio poezie. Dacă nu treceţi prin aşa ceva nu aveţi cum să înţelegeţi. Repet, în concluzie, nu mă pot muta cu mama mea, mi-a făcut prea mult rău şi oricum nu s-a îndreptat ca fire, nu vă daţi seama ce monstru este. E adevărat că şi ea a suferit şi nu are bani, dar suferinţa a transformat-o în ceva rău. Nu exagerez şi nu sunt nebună, eu sunt cea care a suferit prea mult timp din partea ei timp de 30 de ani. Mai bine mă sinucid decât să mă mut cu ea. Hrana s-a scumpit foarte mult, e nevoie de 8-10 lei pe zi pentru a supravieţui chiar numai cu pâine şi apă plus un pic de unt poate. Dar omul mai are nevoie şi de vitamine şi de altele...Pentru mine sunt sume imense, mă tem că nu puteţi înţelege cât de greu este. Am scris peste tot, am trimis peste tot aceste plângeri legitime şi nimeni nu mi-a răspuns. Viaţa e un lucru sfânt, dvs. nu aţi fi făcut la fel? E normal ca pruncul nevinovat să plângă dacă nu are hrană. Şi eu sunt la fel. Sau preferaţi să omorâţi indirect un om nevinovat? Azi am avut bani să îmi iau din nou paste – macaroane, cele mai ieftine de 1 leu 35 de bani şi mi-am permis să îmi iau şi un ketchup de patru lei şi ceva, dar banii mi se vor termina curând...mi-am mai luat tot din nou cartofi, s-au scumpit şi ăia de câteva zile, patru cartofi să mănânc din nou cartofi...Şi într-adevăr nu am greşit nimic întreaga viaţă.

17 iulie 2014