iubirea mea
atinge-mi pleoapa cu degetul
să simţi cum
cresc munţii în depărtare
cât timp ţin
ochii închişi pentru tine nu mă părăsi
nu îţi voi cere
tribut de grâne sau miere
sunt suzerana
unei cetăţi sfărâmate
dragul meu drag
nu am ucis
copacul acela înalt şi singur pe coama dealului
dar era prea
frumos şi mă temeam să nu dispară
la echinocţiul de
toamnă
cu o mână am
înjunghiat o frunză
iar cu cealaltă
am şters cerul de sânge
mi-era atunci
totuna dacă voi muri noaptea sau ziua
era doar o frunză
argintie
te-am aşteptat amar
de vreme cu polen de crin pe buze
poate că aş fi
murit în ziua nunţii noastre
şi nu s-ar fi
schimbat nimic
ca acum te-aş
fi rugat să-mi citeşti o poveste
despre ţinutul de
dincolo de neguri
să simt vântul
mai aproape să crească nori grei
peste cripta în
care m-au lăsat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu