raţia de timp

sunt prea obosită să plâng sau să dorm
am obosit să mor ca toţi oamenii
îţi scriu o scrisoare din tranşee
cu cerneală neagră bine lămurită
la post-restant

pe aici unii încă se mai joacă de-a războiul
se ciocnesc în perechi
amestecă sângele în cruce pe albul ochilor
se împuşcă la colţul dinspre tâmplă

alţii trag de viaţă de la o zi la alta
mângâie câinii pisicile şi bebeluşii
ca pe nişte arme secrete
îi spionează pe cei cu privire sinceră
fiindcă bunele intenţii creează suspiciuni
pun la arest pe cei care dau de pomană
şi le taie din raţia de cartofi sau fasole

mie nopţile şi zilele îmi sunt totuna
m-am înăcrit încet sunt mai galbenă la obraz
de când ofiţerii în post fluieră la ore fixe
timpul este tranşat tot mai exact

e ca şi cum nimeni nu înţelege de ce sunt calmă
de ce am numai haine civile
sau ce paşte al cailor aştept
ca să trec de ultima linie şi să strig
adevărat că sunt vie