teatru de idei:
o cameră bine
aerisită cu o cutie neagră sub fereastră
o tânără între
două vârste în blugi demodaţi
monolog cu voce
tare:
când am ascultat
păsările nu ştiam care e privighetoare
şi nu am
îndrăznit să îi dau nume
în anii de
ucenicie am învăţat doar să aplec capul
în anii de
rătăcire nu am inventat niciun drum
în anii de tăcere
niciun cuvânt
şi-apoi am murit
pe marginea prăpastiei în care nu sărisem
aparte:
se pare că încă semăn
cu toţi ceilalţi
am aceeaşi umbră
haşurată gros
ca şi cei care au
căzut din picioare înaintea mea
am aceeaşi foame
de lumină
pun mereu punctul
pe i dedesubt nu deasupra
şi recunosc
că nu sunt
singura
că şi eu am
îmbătrânit prea devreme şi mi-au lăsat doar lumânarea
plus solniţa cu
sare foarte amară
perfect naturală
la nevoie
banda sonoră:
let it be nai şi cimpoi
zgomotul apei la chiuvetă
zgomotul apei la chiuvetă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu