mărăcinele

lângă gardul negru de scânduri

lângă inima carului ruginind

la temelia casei

cresc florile de piatră roşu aprins

„păi mărăcine mărăcine măi copil copil ca tine”...

cosiţele bătrânei sunt legate strâns şi subţiri ca o sfoară 

a împietrit şi ea pe laviţă printre fotografii în ramă

numai fete şi ficiori

cu buzele mute

ca Isus din troiţa de la poartă

„păi mută-ţi casa lângă mine ori ia-ţi gândul de la mine”...

pe raftul de sub grindă un păianjen învârte pânză

peste fusul mâncat de cari

peste custura veche cu pământ uscat de-acum un veac

în ochiul drept al bătrânei creşte 
lumina unui bob de lacrimă

doar umbra mărului din curte încă merge rotund după soare

odinioară şi azi